Tragedia a avut loc în urmă cu puțin timp, atunci când prin intermediul numărului unic de urgență 112 a fost anunțat faptul că două persoane au fost lovite de fulger, în zona Pasului Vâlcan, județul Hunedoara.
Citeste si: Șoferiță grăbită, surprinsă pe autostrada A4 în timp ce urcă pe contrasens. Femeia voia să ajungă pe litoral
După alertarea forțelor și ajungerea acestora (SMURD Vulcan și SAJ) la fața locului, s-au găsit două persoane conștiente, una dintre acestea, o tânără în vârstă de 17 de ani primind îngrijiri medicale de specialitate la locul evenimentului și fiind mai
apoi transportată la spitalul din Petroșani de către echipajul SAJ.
Care este starea celor doi adolescenți
Cealaltă persoană, un băiat în vârstă de 14 ani, nu a necesitat îngrijiri medicale.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Accident teribil în Mamaia: o femeie a fost spulberată pe trecerea de pietoni
Tânara de 17 ani a suferit arsuri de gradul 1 si 2 pe aproximativ 30% din suprafata corpului şi va fi transferată la spitalul din Hunedoara.
Cei doi se aflau cu un grup mai mare de turiști.
Citeste si: Polițiștii bucureșteni, razie de amploare pe străzile din Capitală! Zeci de șoferi prinşi băuţi şi drogaţi la volan