O adevărată tragedie a avut loc chiar în ziua de Crăciun! O profesoară din București, în vârstă de 34 de ani a avut parte de un sfârșit cumplit. Aceasta mersese acasă la părinții ei, pentru a petrece Crăciunul împreună.
Profesoara a fost descoperită moartă în cadă
Nimic din ceea ce avea să se întâmple, nu putea fi prevestit. La un moment, dat aceasta s-a dus în baie. Pentru că nu mai ieșea, părinții ei s-au îngrijorat, iar tatăl ei a intrat în baie. Din păcate, aceasta era deja decedată în cadă, iar cadrele medicale nu au mai putut să o salveze, așadar i-au constatat decesul.
Cauza morții tinerei profesoare se pare că a fost intoxicația cu monoxid de carbon.
Mai mulți criminaliști au împânzit locuința. Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal. Mai departe, trupul acesteia va fi dus la necropsie, care va stabili cu exactitate cauza morții Mădălinei. Pe trupul femeii nu au fost identificate urme de violență.
Cine era tânăra profesoară?
Mădălina Bîrloiu avea doar 34 de ani și era din Muscel. Aceasta era cadru didactic în Capitală.
Ea nu era căsătorită, însă își dorea foarte mult să-și întemeieze o familie. Ea era extrem de atașată de copii. Pe profilul ei au apărut deja mesajele de condoleanțe.
”Pentru toți cei ce am cunoscut-o, am iubit-o, am respectat-o, am admirat-o, Mădălina noastră nu mai este! E un înger în cer, așa cum a fost și pe Pământ!”, a scris o apropiată a femeii.