Close sidebar
Close sidebar

TRAGEDIE! Un avion s-a prăbușit!

 Avionul s-a prăbuşit şi a ars, iar aeroportul a fost închis timp de mai multe ore, potrivit autorităţilor.

E.T.,


DISTRIBUIE
acest articol

Un avion B-17, care data din Al Doilea Război Mondial, s-a prăbuşit miercuri, în timp ce încerca să aterizeze de urgenţă pe un aeroport din Hartford, Connecticut, iar şapte oameni dintre cei 13 aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa, transmite Reuters. Avionul s-a prăbuşit şi a ars, iar aeroportul a fost închis timp de mai multe ore, potrivit autorităţilor.

Avionul Boeing B-17 Flying Fortress decolase miercuri dimineaţa de pe Bradley International Airport, iar echipajul a contactat turnul de control cinci minute mai târziu, pentru a raporta o problemă, a declarat Jennifer Homendy, membră a Comisiei pentru Siguranţa Transporturilor Naţionale, într-o conferinţă de presă.

În timpul încercării de a ateriza pe aeroport, avionul a lovit stâlpii din apropierea unei piste şi a traversat o zonă acoperită cu iarbă şi o pistă, înainte de a lovi o staţie de degivrare, a anunţat Homendy, a cărei agenţie a trimis o echipă formată din 10 persoane pentru a investiga accidentul. Echipe de salvare de la mai multe agenţii de salvare au venit la locul accidentului.

Citeste si: Funeralii naţionale pentru cântăreţul pop Karel Gott

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: O tânără de 24 de ani s-a aruncat de la etajul 10

Citeste si: Trafic blocat! Un microbuz si o mașină au fost implicate!

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şase, inclusiv un muncitor de la staţia de degivrare, au fost tratate pentru răni uşoare şi până la critice, a declarat James Rovella, comisar al Departamentului pentru Servicii de Urgenţă şi Protecţie Publică, în conferinţa de presă. În

total, la bord se aflau 13 persoane, dintre care trei membri ai echipajului, a spus Rovella.

Numele persoanelor decedate nu au fost făcute publice, deocamdată. Toate victimele erau adulte. Una dintre persoanele aflate la bord a deschis o uşă de urgenţă şi i-a ajutat pe ceilalţi să iasă. ”În timpul zilelor următoare veţi auzi despre unele eforturi eroice ale unor persoane aflate în interiorul sau în apropierea avionului, a spus Rovella.

Avionul era operat de Collings Foundation din Massachusetts, care se ocupă de conservarea şi prezentarea publică a istoriei automobilelor şi avioanelor. Avionul vintage era unul dintre cele 18 avioane  B-17 care mai sunt în stare de funcţionare în Statele Unite.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI