In articol:
„ Chiar dacă am fost adversari în politica dâmbovițeană, nu pot să accept modul în care sistemul din România îl umilește pe fostul președinte al României, Traian Basescu! E inadmisibil să fie evacuat forțat, așa cum în perioada mandatului său România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Acesta este un adevăr incontestabil, ne place sau nu ne place de Traian Băsescu. Așa că îl invit să se mute oricând la Chișinău, un oraș unde foarte mulți moldoveni îl apreciază, și în casa mea ”, a declarat Cristian Rizea, potrivit Realitatea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Politicianul a refuzat să comenteze sentința, dar a precizat că își va căuta dreptatea la CEDO. În baza acestei decizii, fostul președinte al României a fost somat să părăsească vila de protocol.
Fostul președinte are probleme de sănătate
Politicianul a stat timp de mai multe zile într-un spital din Bruxelles.
Băsescu a fost externat din spital, asta după ce ajunsese de urgență în Bruxelles din cauza problemelor de sănătate. Fostul președinte a fost acum surprins la vila de protocol din București, la scurt timp după ce a ieșit din unitatea medicală, potrivit Antena 3.
Citeste si: Noi vești pentru pensionari. Ministrul Muncii: „Nu voi semna o reformă care să ducă la sărăcia cetățenilor”