„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, în perioada 2004 şi 2014, s-a imunizat împotriva COVID-19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr.

Carol Davila»”, arată spitalul, într-o postare sâmbătă pe pagina de Facebook.

Traian Băsescu s-a vaccinat anti-COVID-19

Prim-ministrul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, unde cu o zi în urmă s-a vaccinat şi preşedintele Klaus Iohannis. Prim-ministrul a venit la centrul de vaccinare îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu mesajul „Împreună învingem pandemia”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Florin Cîțu: „Se lucrează non stop la platforma pentru vaccinare!”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si