Trei autoturisme au fost făcute praf. Zi neagră pe drumul din Neamț
Șase persoane, între care și un copil, au ajuns la spital, după un grav accident produs pe drumul național DN 15. Autoturismele au fost făcute un morman de fiare.
Zi neagră pe străzile din Neamț. Un alt accident grav a avut loc, în cursul zilei de azi, de această dată în Neamț, pe DN 15. Șase persoane au fost grav rănite, iar trei autoturisme au fost făcute praf.
Citește și: Accident violent între două mașini, pe DN 15. Cinci persoane au fost rănite
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD TIM şi EPA și două ambulanțe de la Serviciul Județean.
"În urma evenimentului rutier, şase persoane, dintre care un minor, au fost preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au luat toate măsurile necesare pentru stingerea incendiului produs și curățarea carosabilului.
Citește și: Grav accident între Cluj-Napoca și Oradea. Trei persoane și-au pierdut viața
Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 15, în localitatea Pângărați. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a fost informat cu privire la un accident care a avut loc duminică, pe DN 15, soldat cu cinci victime. Acesta a avut loc în localitatea Pângărați.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„În accident au fost implicate două autoturisme. Traficul rutier este blocat total", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.
Citește și: Grav accident între Cluj-Napoca și Oradea. Trei persoane și-au pierdut viața
Victimele sunt evaluate la fața locului și urmează să fie transportate la spital. A fost deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Trei persoane au fost implicate într-un grav accident rutier, duminică pe DN1, în dreptul localității Șaula, din județul Cluj. Tragic accident rutier, duminică, între Cluj-Napoca și Oradea, pe DN 1, în dreptul localității Șaula.
Accidentul rutier s-a produs între un autoturism și o autocisternă. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri. Trei persoane au fost implicate în accident, cu răni grave, fiind transportate la spital. Din nefericire, acestea și-au pierdut viața.
Citește și: Un tânăr de 19 ani a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina la câțiva metri de casă