Trei persoane au fost evacuate dintr-un apartament din Neamț, după ce un incendiu a izbucnit

Incendiu Neamț

Incendiu Neamț

(Sursa foto: ISU Neamț)

Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la ultimul nivel al imobilului.

Trei persoane au fost evacuate, joi, dintr-un bloc din municipiul Piatra-Neamţ, după ce într-un apartament.

Au fost înregistrate pagube materiale

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum la balconul unui apartament situat la etajul patru într-un bloc de locuinţe din strada Progresului. Trei locatari din bloc au fost evacuaţi de pompieri, iar ceilalţi locatari s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.

Proprietarul apartamentului, în vârstă de 62 de ani, a suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Citeste si: Explozie puternică în Capitală. Un bloc de pe ”Aleea Iadului” din Sectorul 5 a luat foc

Cauza principală a incendiului ar fi o țigară

În urma incendiului au ars bunurile materiale aflate în balcon şi s-a deteriorat uşa unei camere.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei ţigări, conform Agerpres.

Citeste si: Zece persoane, dintre care 6 manageri interimari, sunt suspecți în cazul incendiului de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Care a fost cauza incendiului


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...