UPDATE: Una dintre persoanele aflate în utilaj a decedat din cauza leziunilor grave.

Circulația este afectată în zonă. Încă nu se cunosc motivele deraierii.

O persoană a fost rănită, ea fiind transportată în aceste momente la spital.

Utilaj feroviar, deraiat pe calea ferată. Înăuntru se aflau două persoane

Pompierii intervin în aceste momente cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, un SMURD și două echipaje medicale SAJ, dintre care unul cu medic, a anunțat ISU Teleorman.

Citește și: FOTO- „Ai plecat prea devreme, prietena mea! Întoarce-te!” Flori a murit la doar 16 ani, împreună cu tatăl ei. Cei doi mai aveau doar 4 kilometri până acasă

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt CFR SA a anunțat că:

„Este vorba despre un utilaj feroviar, care se deplasa pe relația Roșiori Nord- Atârnați, pentru lucrări feroviare programate în stația Atârnați.

Din primele informații transmise de dispeceratul feroviar al SRCF Craiova, utilajul s-a răsturnat la ieșire din Roșiorii de Vede.

La fața locului s-au deplasat reprezentanții SMURD pentru acordarea primului ajutor.

Traficul feroviar de călători se va desfășura pe un fir de circulație, până la finalizarea intervențiilor din zona accidentului.

Voi reveni cu noi informații”.

 

Știre în curs de actualizare...

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si