Trenuri noi la metroul din București. Vor arăta la fel ca cele din Sydney
Metrorex a anunțat că bucureștenii se vor plimba în curând cu trenuri noi la metrou. Aspectul inedit cu privire la modul în care vor arăta acestea este faptul că ele seamănă cu cele din Sydney. Astfel, condițiile de transport din Capitală vor fi îmbunătățite.
Miercuri, pe 2 decembrie, compania Metrorex a semnat un contract pentru achiziționarea de trenuri noi la metrou, care vor fi destinate Magistralei 5, pe tronsonul Drumul Taberei – Iancului. Valoarea contractului este de 103.244.383,49 euro, echivalentul a 490.503.741,52 lei fără T.V.A. și este finanțat din Bugetul de stat și prin credit de la Banca Europeană de Investiții, conform economica.net. Astfel, în timp de 30 de luni, primele 13 trenuri trebuie să sosească în țară.
Trenurile de pe Magsistrala 5 ar putea fi suplimentate
Totodată, mijloacele de transport care vor circula pe Magistrala 5 ar putea fi suplimentate, conform contractului cu încă 17 trenuri. Acestea ar urma să fie puse în funcțiune pe celelalte magistrale de metrou, astfel încât să se asigure confortul călătoriilor și pentru restul călătorilor bucureșteni. Aceste trenuri noi sunt extrem de moderne, fiind dotate cu sistem de îmbarcat tip CBTC.
Cele 17 trenuri vor fi puse în funcțiune pe celelalte magistrale de metrou, în așa fel încât să creștem siguranța călătorilor și să scădem intervalele de succedare a trenurilor. Valoarea estimată a celor 30 de trenuri, în care este inclusă şi valoarea celor 17 echipamente îmbarcate, este de peste 256 de milioane de euro fără TVA, a precizat Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Pe Magistrala 5 vor circula trenuri aproape identice cu cele din Sydney
Noua Magistrală 5, cunoscută drept metroul din Drumul Taberei, a fost inaugurată în luna septembrie a acestui an. Astfel, potrivit noului anunț făcut de către oficialii Metrorex, tronsonul Drumul Taberei-Iancului va beneficia de achiziția de noi trenuri.
Acestea vor asigura condiții de călătorie moderne și vor fi similare cu cele care există deja în Sydney.
Totodată, decizia de a îmbunătății calitatea serviciilor de transport cu metroul va fi extinsă. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că dorește să înnoiască rețeaua de metrou, achiziționând material rulant nou. Achiziția ar urma să fie realizată prin Programul Național de Recuperare și Reziliență (PNRR), potrivit sursei citate.
De asemenea, tot din punct de vedere financiar, Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a menționat că până la finalul anului 2023 ar putea fi livrate și cele 17 trenuri în plus, cumpărate prin fonduri europene nerabursabile. În acest sens, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Metrorex fac demersuri pentru obținerea lor.