Epidemia covid-19 a început în decembrie la Wuhan, în China, şi a început să se răspândească în momentul în care Washingtoul şi Beijingul semnau, în ianuarie, un acord comercial- numit ”faza 1”-, prezentat la acea vreme drept un mare succes al locatarului Casei Albe.

”Sunt foarte dezamăgit de China”, a declarat Trumpîntr-un interviu difuzat joi de postul de televiziune Fox Business Network.

”Ei n-ar fi trbuit să lase să se întmple asta.

Eu închei un formidabil acord comercial, iar acum spun că nu mai este acelaşi lucru. Cerneala abia se uscase când a venit epidemia. Şi nu mai este acelaşi lucru”, a insistat Donald Trump.

Acordul parafat în ianuarie de China şi Statele Unite prevede ca Beijingul să crească cu cele puţin 200 de miliarde de dolari (185 de miliarde de euro) pe o perioadă de doi ani achiziţia de bunuri şi servicii americane şi ca Washingtonul să scadă, în schimb, taxele vamale impuse produselor chineze importate în Statele Unite de la începutul războiului comercial între cele două ţări.

Trump se declară dezamăgit de China

Un cortidian chinez apropiat puterii scria recent că unii consilieri ai autorităţilor chineze vor să aibă loc noi negocieri sau o eventuală anulare a acordului.

Donald Trump a repetat la Fox Business Network că el nu este interesat de o renegociere.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

trump dezamăgit de china

Serviciile americane de informaţii au conchis că noul coronavirus nu a fost creat sau modificat genetic de om, însă secretarul de Stat american Mike Pompeo a apreciat la începutul lunii că există numeroase elemente care demonstrează că virusul provine de la P4, un laborator de virusologie din Wuhan.

Citeste si: Cântăreață în doliu după ce fiul ei, de 21 de ani, a decedat

Citeste si: Noi măsuri anunțate de Guvern: Șomajul tehnic prelungit până la 1 iunie, program de lucru diferenţiat în companii cu peste 50 de angajaţi

Citeste si: Planul incredibil prin care Italia încearcă să depășească această perioadă grea. Ce a decis guvernul

În interviu acordat Fox Business Network- înregistrat miercuri-, Donald Trump evocă mai mult gestionarea epidemiei de către China decât originea acesteia.

Citeste si: Se deschid sau nu terasele dupa 15 mai? Decizia oficiala luata de autoritati

”Avem multe informaţii şi nu sunt bune. Indiferent că vine din laborator sau de la lilieci, asta vine de la China, iar ei ar fi trebuit- s-o oprească”. Ei ar fi trebuit s-o oprească”, a declarat el.

”A scăpat de sub control”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si