VIDEO| Trupul unui copil, parţial ars, a fost găsit în apropierea unui cimitir în Arad
UPDATE: Cadavrul care a fost găsit, duminică dimineață, la marginea în cartierul Bujac din Arad, în apropiere de un cimitir, este al unei fetiţe cu vârsta de 5 - 6 ani, iar moartea ar fi fost provocată de o lovitură în cap cu un corp contondent, potrivit raportului expertizei medicale.
Author: Alina Raducu duminică 31 octombrie 2021 , 10:28
Update: Procurorii au transmis că se fac cercetările pentru omor şi profanare de cadavre.
Totodată, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, a declarat pentru Agerpres că fetiţa a fost victima unei agresiuni, fiind lovită în cap, iar moartea a fost provocată de un traumatism cranio-cerebral cu hematom.
Potrivit aceleiași surse, cadavrul a fost incendiat cu intenţia acoperirii urmelor agresiunii, dar s-a reuşit desluşirea chipului fetiţei.
„Pentru identificarea victimei, se va realiza profilul genetic, fiind recoltate probe biologice cu acest scop”, a precizat procurorul.
Acum, mai mulţi localnici sunt audiaţi de către anchetatori, care spun că încă nu a fost raportată dispariţia recentă a unei fetiţe. Duminică dimineaţă, anchetatorii au împrejmuit terenul pe care a fost găsit copilul mort, pentru cercetări.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Trupul unui copil, parţial ars a fost găsit în apropierea unui cimitir din Arad
Conform procurorilor, în apropiere de cimitirul din localitatea Bujac, judeţul Arad, a fost găsit cadavrul unui copil de aproximativ opt ani, fără picioare şi parţial ars. Un bărbat care îşi plimba câinele în zonă a făcut descoperirea şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.
Totodată, anchetatorii ajunşi la faţa locului au descoperit mai întâi talpa unui picior uman ars şi mai multe lucruri incendiate. La aproximativ o sută de metri de acel loc, au gasit trupul unui copil de aproximativ opt ani, fără picioare.
Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea cadavrului.
Acest caz a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.