
1 din 2 | Raluca Turcan a vorbit despre carantinarea pe timpul nopții.

2 din 2 | Când se va impune carantina pe timpul nopții.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni seară, despre o eventuală impunere a carantinei pe timp de noapte. Ea a zis că momentan se evaluează efectul măsurilor deja luate, dar, dacă va exista o creştere a numărului de cazuri în continuare, se va evalua posibilitatea adoptării de noi măsuri.
”Am văzut că este o măsură adoptată în alte ţări din jurul nostru, însă noi, în momentul acesta evaluăm efectul măsurilor deja luate. Şi anume, şcoli foarte mult în online, chiar dacă în unele localităţi putea fi aplicat scenariul hibrid, dacă se solicită şi există un riscă, să poată să se desfăşoare şcoala online, de asemenea, restricţionarea activităţii în cinematografe, teatre, restricţionarea evenimentelor private. Vrem să vedem exact ce efect au aceste măsuri.
Raluca Turcan- declarații de ultim moment
În ceea ce priveşte Capitala, vicepremierul a adăugat că mai sunt şapte zile, după care se va evalua care vor fi măsurile ce se vor lua.

Citeste si: Raluca Turcan este in doliu: "Au murit de Covid-19"
”Evaluările se fac la 14 zile. aceasta este perioada de incubaţie şi practic de apariţie a efectelor unor măsuri.
În Bucureşti avem o săptămână trecută, mai avem o săptămână după care evaluăm ce se impune să mai facem. Nu pot să pun eu acum degetul pe carantina de noapte. Vom vedea ce ne spun specialiştii şi ce se întâmpă şi în alte ţări. Mai avem 7 zile în care vedem ce se întâmplă cu ţările care au luat deja această măsură, ce efect a avut măsura în alte ţări şi de asemenea, dacă la noi, cu măsurile pe care le-am luat deja o să avem o scădere”, a mai declarat Turcan.Municipiul Bucureşti este în scenariul roşu, după ce incidenţa cumulată a cazurilor a trecut de 3 la mia de locuitori.
Premierul Ludovic Orban a declarat, întrebat sâmbătă la Arad dacă este luată în calcul o decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte, în contextul în care tot mai multe localităţi trec de pragul de 3 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, inclusiv Capitala, că este în evaluare o astfel de hotărâre.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.