In articol:
Raluca Turcan, a afirmat, joi, la Brăila că anularea pensiilor speciale reprezintă dovada unei voințe politice a majorității parlamentare, adăugând că atitudinea parlamentarilor care au contestat decizia de a fi anulate pensiile speciale este una rușinoasă.
Ce spune Ministrul Muncii despre foștii parlamentari care contestă decizia de a fi eliminate pensiile speciale?
"Faptul că au fost anulate indemnizaţiile speciale e o dovada de voinţă politică a actualei majorităţi parlamentare. Declaraţii aţi mai avut până acum dar vot concret nu. Aşadar, voinţă a existat, comportamentul celor care au contestat această decizie mi se pare ruşinos", a afirmat Raluca Turcan.
Citeste si: Andrei Baciu anunţă că vor fi deschise alte 24 de centre de vaccinare cu serul anti-COVID Johnson&Johnson
122 de foşti senatori şi deputaţi au contestat în instanţă decizia ca pensiile speciale să fie eliminate, potrivit G4Media.
Astfel, cele mai mulți dintre foștii parlamentari care au făcut reclamație asupra acestei decizii de eliminare a pensiilor speciale se află în Prahova (16) şi Iaşi (15), topul fiind completat de Galaţi (9), Argeş şi Călăraşi (8), Sibiu, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud şi Gorj