În urmă cu câteva luni doi vloggeri care din anul 2019 explorează lumea au decis să facă o călătorie în România pentru a vizita zona Transilvaniei. Din călătorie, nu putea să lipsească nici Transfăgărășanul, declarat cel mai "bun" drum din lume de celebra emisiune Top Gear, care însă nu a fost și pe placul celor doi.

Cei doi turiști au fost impresionați de curbele spectaculoase 

"Înțeleg de ce se spune că acesta este cel mai spectaculos drum din lume, pentru că are toate aceste curbe și zig-zag-uri spectaculoase. Această parte a Transilvaniei arată ca Ținuturile Scoțiene. Dar astăzi, suntem într-o zi de luni, nu știu dacă este așa în fiecare zi, dar sunt așa de mulți bicicliști încât e un pic dificil să șofezi. Aceștia circulă pe mijlocul drumului și vin constant în ambele sensuri. Mi se pare un pic periculos pentru ei”,  spune Jordan în videoclipul postat pe Youtube.

Cuplul nu a uitat să menționeze faptul că peisajele au fost incredibile, însă aglomerația și gunoaiele din jur au făcut ca experiența lor să nu fie tocmai cea mai plăcută

Cuplul nu a uitat să menționeze faptul că peisajele au fost incredibile, însă aglomerația și gunoaiele din jur au făcut ca experiența lor să nu fie tocmai cea mai plăcută

[Sursa foto: Captură ecran Keep Going Places - Youtube]

De asemenea, americanii au făcut și o mică oprire în momentul în care au văzut doi urși pe marginea drumului. Ei au fost șocați când au văzut că turiștii merg atât de aproape de animalele sălbatice pe care le și hrănesc.

Citește și: EXCLUSIV: Un fermier român stabilit în Noua Zeelandă și-a creat o fermă de peste 200 hectare/ ”Pentru mine, România este ca și părinții mei”

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Urșii sunt foarte drăguți, parcă sunt niște pui de cățel, sunt așa de draguți și de cuminți, cum stau cu limbile scoase, dar această scenă ne-a întristat un pic, pentru că nu a fost

o întâlnire foarte naturală. Oamenii aceia au stat chiar lângă ei, hrănindu-i practic din mâna. Știu că regulile sunt diferite de la țară la țară, dar știm că cel mai bine este să nu dai de mâncare urșilor”,  a precizat Ashley.

Cuplul nu a uitat să menționeze faptul că peisajele au fost incredibile, însă aglomerația și gunoaiele din jur au făcut ca experiența lor să nu fie tocmai cea mai plăcută.

Hrănirea urșilor, gunoaiele și aglomerația printre cele mai neplăcute lucruri din călătorie

”Se pare că suntem la jumătatea drumului. Trebuie să spun că este superb aici, peisajele sunt incredibile, este natură și sunt animale sălbatice și înțeleg de ce acesta este cel mai spectaculos drum din lume, dar am prins o zi foarte proastă pentru a veni aici. A fost aglomerat tot timpul. Am avut foarte mare ghinion. Înainte să veniți, neapărat să verificați site-ul Transfăgărășanului, pentru a vedea ce se întâmplă”,  spune Jordan.

Cei doi turiști au fost impresionați de curbele spectaculoase dar nu și de gunoaiele din jur și de aglomerație.

Cei doi turiști au fost impresionați de curbele spectaculoase dar nu și de gunoaiele din jur și de aglomerație

[Sursa foto: Captură ecran Keep Going Places - Youtube]

"E superb, cum spunea Jordan, dar am asistat la un comportament execrabil din partea turiștilor. Pietrele de peste tot sunt scrise cu Nuștiucine iubește pe Nuștiucine. Am oprit să ne dezmorțim picioarele și zona respectivă a pădurii era absolut înecată de gunoi",  a

comentat Ashley.

Citește și: EXCLUSIV: Românii au ales să plece din țară în vacanța de Paște/Roxana Ilinca: ”Foarte multă lume ne-a cerut extraordinar de mult Asia, Thailanda, Vietnam”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

"Așa de mult gunoi!”,  a adăugat și Jordan. ”Cu siguranță ar trebui să fie niște semne de circulație, care să spună:  „Nu hrăniți urșii”, „Reduceți viteza când treceți pe lângă urși”, „Nu aruncați resturile”, dar nu e nimic”,  a mai zis bărbatul.

"Am vrut să terminăm ziua cu ceva mai dulce, având în vedere că ziua de astăzi a fost într-un fel dulce-amăruie. Nu ne-a plăcut Transfăgărășanul sau, mai bine zis, nu ne-a plăcut experiența noastră a Transfăgărășanului. Cursa de bicicliști a făcut ca lucrurile să nu fie amuzante, chiar periculoase. Într-o zi în care nu sunt bicicliști la fiecare curbă, este un drum superb. Încercați experiența, dar nu într-o zi nebună ca aceasta",  a concluzionat Asley.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si