Grecia - anunț pentru turiști începând cu 16 aprilie. Ce se va întâmpla cu călătorii români
Grecia a anunțat că își va deschide granițele pentru turiști începând cu data de 16 aprilie. Turiștii români vor trebui să prezinte, de asemenea, un document de călătorie, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui a declarat că turiștii români pot merge în vacanță în Grecia. Ei vor trebui să prezinte un document de călătorie, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Persoanele care vor fi dornice să viziteze Grecia, din 16 aprilie 2021, trebuie să arate dovada vaccinări împotriva COVID-19. Astfel demonstrează că au anticorpi după ce au trecut deja prin boală sau să prezinte un test PCR negativ.
„Pentru turiştii români, la intrarea în Grecia nu se va cere decât un document de călătorie care se poate face foarte uşor, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Practic, nu ar avea carantină în momentul în care se duc în Grecia.
Am vorbit chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România şi mi-a comunicat lucrurile acestea De asemenea, un punct esenţial era întoarcerea turiştilor. Aici sunt mai multe cazuri. Până acum, dacă ţara nu era pe lista CNSU, se putea intra direct, dacă o ţară- discutăm acum de Grecia- persoanele care se întorc în ţară şi sunt vaccinate (10 zile de la rapel- n.r.) nu intră în carantină, deci intră direct.
Iarăşi, dacă persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile nu intră în carantină”, a afirmat Claudiu Năsui luni la Digi 24.
Ministrul Năsui a vorbit și despre vechimea testelor PCR. „Aici avem deja documentele care se cunosc de către state. Aici aşteptăm în continuare nişte date suplimentare din partea autorităţilor elene să ne spună mai multe detalii şi vom reveni şi noi atunci când le avem (întrebat cât de vechi trebuie să fie testul PCR – n.r.). Deocamdată am înţeles principiul de la doamna ambasador şi îl spunem şi noi mai departe.
Atenţie mare, pentru întoarcerea în România acceptăm şi testul de anticorpi care poate fi fie un test de anticorpi, fie un certificat medical care confirmă că persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile”, a transmis oficialul.
Claudiu Năsui a vorbit și despre perioada de carantinare a turiștilor.
„În cazul României, la întoarcerea în România fie testul de anticorpi dar şi certificatul medical că a fost bolnav în ultimele 90 de zile, dar evident nu mai mult de 14 zile, adică nu am fost bolnav ieri şi încă sunt bolnav, pentru că atunci nu pot călători. Dacă am fost în ultimele 90 de zile şi a trecut perioada de 14 zile, atunci turiştii vor fi primiţi fără carantină înapoi”.