Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, susține că între 1 și 16 februarie, Ucraina a numărat 107 i ncidente când separtiștii au bombardat. Joi au fost înregistrate 60 de astfel de atacuri, iar dintre acestea 43 au fost cu armament interzis potrivit protocolului de la Minsk.

Proiectil într-o grădăniță

Joi, presa internațională a prezentat un incident care a avut loc la Stanița-Luganska, când peretele unei grădinițe a fost străpuns de un proiectil de artilerie în timp ce în interiorul clădirii de aflau oameni, printre care și copii.

Citeste si: Două surori fugite de războiul din Afganistan, aflate acum în Ucraina

Nu au fost înregistrate victime, iar separatiștii și armata guvernamentală s-au acuzat reciproc pentru acest incident.

Armata ucrineană a anunțat doi soldați răniți pe linia de front din est

Doi soldați din armata ucraineană au ajuns la spital. Unul dintre ei este grav rănit, dar se află în stare stabilă. Oficialii ucrainieni susțin că vineri, la ora 11 (aceeași oră și în București), separatiștii pro-ruși au încălcat de 33 de ori acordul de încetare a focului, iar în 22 dintre aceste cazuri, au fost utilizate arme interzise potrivit Protocolului de la Minsk.

Ce spune ministrul ucrainean? 

Vineri, ministrul ucrainean a acuzat că insurgenții pro-ruși au ca scop vizarea civililor și și consideră acțiunile acestora drept „crime de război”.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Oleksii Reznikov susține că principala sarcină a Ucrainei este evitarea răspuncurilor la aceste atacuri, deoarece o replică militară din partea Ucarinei în Donbas, ar servi Moscovei.

Citeste si: Klaus Iohannis, declarații după întâlnirea de la Bruxelles: ,,Suntem pregătiți să luăm orice măsură se impune atunci când situația în teren se schimbă''

De asemenea, ministrul ucrainean a dezmințit că Ucraina ar dori o agresiune împotriva Belarus, declarând că: „urmașii noștri ne-ar blestema dacă am face asta." 

Ce spun autoritățile de la Kremlin?

„Știrile despre ce se întâmplă în Donbas sunt tulburătoare", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susținând că situația din zonele separatiste "provoacă un sentiment de panică și poate fi extrem de periculoasă".

Citeste si: De ce se teme Occidentul de o invazie a Rusiei în Ucraina pe data de 20 februarie

Dmitri Peskov a vorbit după apariția în spațiul public a informațiilor potrivit cărora o grădiniță a fost bombardată. Acesta a afirmat că situația este una „foarte îngrijorătoare”, dar autoritățile din Rusia nu au în plan discutarea această problemă cu guvernul de la Kiev.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si