”Negocierile ar urma să înceapă în acest an. Legea garantează o selecţie transparentă, profesionistă şi corectă a judecătorilor pentru Curtea Constituţională. Ţara noastră se află cu un pas mai aproape de a adera la Uniunea Europeană”, a afirmat liderul de la Kiev, citat de News.ro.

În toamnă se va organiza un forum al industriilor de apărare

Președintele Ucrainei a declarat faptul că un forum al industriilor de apărare urmează să se organizeze în toamnă, de Ucraina.

De asemenea, acesta a arătat faptul că  ”naţiunile au dreptul la apărare”. ”Noi construim arsenalul lumii libere împreună”, a adăugat el.

Ucraina se află tot mai aproape de aderarea la UE

Ucraina se află tot mai aproape de aderarea la UE

[Sursa foto: PixaBay]

”Va fi prima dată când un astfel de eveniment la scară largă se va ţine la nivel de state. Producători de arme ucraineni şi străini. Puterea noastră. Puterea partenerilor noştri. Întreaga lume, care este interesată în a se asigura că dreptul internaţional şi umanitatea au un arsenal de apărare potrivit împotriva oricărei terori... Lumea poate fi unită şi în acest format de cooperare. Trebuie să dăm un nou impuls de securitate tuturor din lume care preţuiesc statalitatea lor şi libertatea la fel de mult ca noi. Naţiunile au dreptul la apărare. Noi construim arsenalul lumii libere împreună”, a declarat Zelenski.

Mai mult decât atât, Volodimir a afirmat în mesajul său faptul că acordurile cu canceralul Germaniei, Olaf Scholz, sunt implementate.

De asemenea, două sisteme de lansare IRIS-T noi au fost livrate în Ucraina.

Tot acesta a declarat că a primit scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori sosiţi în Ucraina din Germania, Indonezia, Suedia, Chile, Columbia şi Peru. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Volodimir Zelesnki a avut întâlniri cu guvernul, dar și o întrevedere cu premierul Şmîhal. În această întrevedere, ei au avut discuții despre logistică, exporturi, sprijin pentru apărare. 

,,Acest sistem are nevoie de raţionalitate''

Tot în mesajul său de joi, acesta a vorbit și despre diferite unităţi de militari ucrainene. Acesta le-a transmis recunoştinţa sa. 

  ”Războinici care au participat efectiv la lupte, care înţeleg cu adevărat cum şi cine ar trebuie selectat pentru forţele noastre de apărare şi securitate – aceştia sunt războinicii care vor gestiona activitatea centrelor teritoriale de recrutare. Acest sistem are nevoie de demnitate.

Ucraina se află tot mai aproape de aderarea la UE

Ucraina se află tot mai aproape de aderarea la UE

[Sursa foto: PixaBay]

Acest sistem are nevoie de raţionalitate. Acest sistem are nevoie de abilitatea de a asigura pe front oameni care pot întări apărarea noastră”.

Citește și: Tensiuni la Marea Neagră. Turcia avertizează Rusia după focurile de armă trase în weekend

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si