In articol:
Femeia în vârstă de 47 de ani, de profesie cadru didactic, din Frosinone, îi ceruse fostului ei soț, un medic cu domiciliul în Trani, căruia i-a fost încredințat copilul în vârstă de 12 ani, un ultim lucru: să-și strângă la piept fiul înainte de a muri: „Vreau să-mi văd fiul”.
Citește și: Un bărbat s-a stins din viață culegând flori. Acesta voia să îi dăruiască soției sale o floare de mimoză
Cuplul s-a separat din cauza comportamentului violent al bărbatului.
Ultima dorință a femeii a rămas neîmplinită
Cei doi mai au împreună o fiică în vârstă de 17 ani, care a rămas însă alături de mamă. Magistratul care s-a ocupat de cazul de divorț al celor doi italieni hotărâse că băiatul de 12 ani avea voie să-și viziteze mama o dată pe lună. Prevedere pe care tatăl nu ar fi respectat-o. Și astfel solicitarea a ajuns în instanță. Judecătorul urma să ia decizia, însă boala a fost mai rapidă decât birocrația și femeia s-a stins din viață fără să-și poată îmbrățișa din nou fiul.
„Acum să ne întrebăm cât de multă durere, pe lângă cea a bolii, poate să fi existat în inima acestei mame care s-a văzut forțată să aștepte o decizie a unei justiții lente care nu a luat-o. O mamă care a vrut să-și îmbrățișeze fiul pentru ultima oară”, a fost mesajul unei organizații pe pagina sa de Facebook.
Avocata Francesca Ruggeri, care a urmărit cazul celor doi italieni, a explicat: „Fostul soț a încălcat două ordine ale judecătorului. Această mamă grav bolnavă a trebuit să se supună unei consultanțe prin care s-a stabilit că copilul poate sta la tatăl său și că trebuie dus la mama sa o dată pe lună, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată”.
Citește și: Aceasta este relația perfectă: Se îndrăgostesc, vor să se căsătorească, iar el îi fură 90.000 de euro