In articol:
- Simona Mărgăian a încercat pe 1 martie 2019, pentru a patra oară, să scape de sechestrul pus pe averea sa de anchetatori
- Italianul Francesco Thiela susține că, dacă moare, a lăsat un testament prin care speră să i se facă dreptate
Atât românca acuzată și-a apărat și susținut punctul de vedere, încercând să își strige nevinovăția, cât și italianul Francesca Thiela, păgubitul, a vorbit deschis despre drama pe care o trăiește, despre cum își drămuiește fiecare bănuț și a ajuns să
Surse judiciare ne-au informat în exclusivitate că, în ciuda amplorii uriașe pe care a luat-o acest caz imediat după mediatizare, procurorii au întârziat, din motive necunoscute, să trimită dosarul în Instanță pentru a fi judecat. Toate părțile implicate așteaptă cu nerăbdare această mutare a Parchetului.
De cealaltă parte, Simona Mărgăian duce o viață liniștită, urmându-și marea ei pasiune, make-up-ul.
Jurnaliștii de la gorjeanul.ro, cei care au urmărit îndeaproape ancheta, scriau pe 7 martie 2019: “La audierea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la cerința procurorului de caz Andrei Cristian Onescu, s-au prezentat avocații ambelor părți, adică a italianului Francesco Thiela și a Simonei Mărgăian, dar și inculpata căreia, ieri, îi expira controlul judiciar, primit în urmă cu 60 de zile. Simona Mărgăian a refuzat să facă alte declarații, în fața procurorului, în această cauză penală unică în România, în ceea ce privește valoarea prejudiciului solicitat de italianul de 73 de ani, dar și
Simona Mărgăian a încercat pe 1 martie 2019, pentru a patra oară, să scape de sechestrul pus pe averea sa de anchetatori
Simona Mărgăian a încercat pe 1 martie, pentru a patra oară, să scape de sechestrul pus pe averea sa de anchetatori, dar pentru a patra oară cererea sa de contestare a măsurilor asigurătorii a fost respinsă. În paralel și mama Simonei, Cornelia Tiriplică, dar și soțul acesteia, Ion Mărgăian, au încercat și ei același lucru, dar și lor li s-au respins cererile la Tribunalul Gorj.
Citeste si: Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise Rifai"- radioimpuls.ro
Reamintim că, în afara unor sume de bani în conturi, Simonei Mărgăian i s-a pus sechestru asigurător pe vila din Scoarța, pe două apartamente din Capitală și pe unul din Constanța, pe trei mașini aflate pe numele soțului acesteia. Anchetatorii au depistat și alte proprietăți, terenuri în Târgu-Jiu trecute pe numele tatălui inculpatei, și acestea fiind luate în vizor pentru sechestru”, a mai scris gorjeanul.ro.
Italianul Francesco Thiela susține că, dacă moare, a lăsat un testament prin care speră să i se facă dreptate
În ciuda numeroaselor și durelor acuzații care i-au fost aduse, Simona Mărgăian a negat în permanență faptele prezentate de Thiela, susținându-și vehement nevinovăția. Italianul, în schimb, este decis să meargă până în pânzele albe și să își facă dreptate. Mai mult decât atât, el a susținut că a lăsat și un testament în acest sens.