Sindicatele de la metrou vor declanşa greva miercuri 21 noiembrie, zilnic, între orele 4:00 şi 16:00, informează un comunicat al USLM.
„Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publică a fost informată că „Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment”, vă comunicam şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucuresti: „... respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă intemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată”, precum şi „... respinge in rest actiunea (Metrorex) ca fiind neintemeiata”.
Sindicaliştii spun că sunt dispuşi în continuare la negocieri, „mai ales că din informaţiile difuzate în presă, chiar azi urmeaza a fi schimbata atat conducerea Ministerului cat si cea executivă, conditii in care suntem nevoiti sa asteptam intalnirea cu noile organe de conducere si apoi ne vom pronunta daca sau nu vom declansa greva propriu-zisa”,