Două dintre victime au fost aruncate din maşină, iar celelalte două erau încarcerate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, un grav accident s-a produs, joi dimineaţă, pe DN 65A, în localitatea Dobroteşti.
"În urma impactului unui BMW Seria 5 cu un copac au rezultat 4 victime, bărbaţi, care au fost găsiţi decedaţi de către forţele de intervenţie. Doi dintre aceştia se aflau proiectaţi în exteriorul maşinii, iar alţi doi, cei care se aflau pe locurile din faţă, erau încarceraţi", spun reprezentanţii ISU Teleorman.
Citeste si: Răsturnare de situație în cazul șoferului din Cluj care a provocat accidentul în care a murit Gabriela
La intervenţie s-au deplasat două echipaje de la Punctul de lucru Dobroteşti, cu un SMURD şi o autospecială de stingere ce are în dotare modulul de descarcerare, un echipaj medical al SAJ, care a declarat decesul celor patru barbaţi, şi două echipaje de la poliţie.
Cazul a fost preluat de poliţie pentru cercetări.