D.H. lucra cu animalele, ca îngrijitor, de aproape 10 ani, însă a ajuns într-o situație critică atunci când a vrut să hrănească tigrii și totul s-a transformat, într-o clipă, într-o tragedie.
Fiica bărbatului sfârtecat de tigru știe că și el a făcut anumite greșeli care l-au costat viața, însă atrage atenția că la zoo în Pitești se întâmplă mai multe nereguli.
"El s-a luptat cu tigrul, a ținut de poartă cu toate forțele, până a fost doborât. Din acel moment până în momentul în care colegii lui au intrat pe ușă au mai trecut cel mult 40 de secunde. El a putut să țină poarta 20 secunde cu o mână în gura tigrului și una pe poartă. Dacă erau alte două mâini pe acea poartă, se făcea timpul în care ajungeau ceilalți colegi și avea o șansă de supraviețuire”, a declarat, într-un interviu pentru Gândul, Ana I.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Primele semne că începi să îți pierzi memoria. Vlad Ciurea: ”Abia atunci trebuie să te îngrijorezi”- antena3.ro
Citeste si: Prima mare problemă pentru România după intrarea totală în Schengen. Fenomenul care ar putea avea loc de la 1 ianuarie- stirileprotv.ro
Citește și: VIDEO Fiica bărbatului omorât de tigru la grădina zoologică, declarații incredibile: "Pozele cu el circulă de la om la om"
În plus, tânăra susține că toți angajații sunt nevoiți să improvizeze atunci când au de-a face cu animalele sălbatice, pentru că instituția nu le-ar pune la dispoziție echipamentul necesar pentru astfel de intervenții.
"Dacă aveau colegii în dotare alte obiecte de precauție decât pietricele, găleți goale și mături, se putea face ceva.
Poate el a intrat fără să respecte protocolul, dar colegii lui, fiind în programul de muncă, nici ei nu erau dotați cu nimic în acel moment. (…) Sunt porți ruginite, care se puteau bloca. Nu există mecanisme de apărare, apă/jet, făclii, spray paralizant, electroșoc și așa mai departe”, a completat ea.
Tragedia de la Pitești s-ar putea repeta?
Ana I. ar vrea să afle ce s-a întâmplat în ziua în care tatăl ei a fost ucis de tigru, iar cei vinovați să plătească.
"Nu știm în ce direcție a luat-o ancheta și nu ne dorim altceva decât ca pe viitor să nu se întâmple o altă tragedie și să distrugă o altă familie. Întotdeauna mortul este vinovat, dar mi-aș dori ca persoanele competente să fie competente în adevăratul sens al cuvântului și să le ofere angajaților măsurile de siguranță de care au nevoie", a precizat femeia pentru sursa citată.