Ultimele imagini cu Shinzo Abe în viață. Momentul șocant în care fostul premier al Japoniei este împușcat mortal (VIDEO)
Shinzo Abe, cel mai important și longeviv premier al Japoniei de după Al Doilea Război Mondial, a fost împușcat mortal, vineri 8 iulie, în timpul unui discurs electoral în orașul Nara. Poliția a arestat pe loc suspectul, un bărbat de 41 de ani, fost angajat în marina japoneză, care și-a confecționat singur arma de foc cu care a comis asasinatul.
Au fost publicate ultimele imagini cu Shinzo Abe în viață. Camerele de luat vederi au surprins momentul șocant în care fostul premier al Japoniei este împușcat mortal în timpul unui discurs.
În imaginile de mai jos se vede cum politicianul în vârstă de 67 de ani își susține cu înflăcărare discursul în momentul în care un zgomot puternic se aude și camera de filmat
cade la pământ.
Shinzo Abe, împușcat în partea stângă a pieptului
Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a murit după ce intrase în stop cardiorespirator în urma împușcăturii, transmite vineri Reuters, care citează postul public nipon NHK.
Shinzo Abe a fost transportat în stare de inconștiență la Universitatea de Medicină Nara din orașul Kashihara, cu un elicopter al forțelor de intervenție.
Shinzo Abe, în vârstă de 67 de ani, susţinea un discurs de campanie în apropierea unei gări de tren din oraşul Nara, în vestul Japoniei, când a fost împuşcat de atacatorul de 41 de ani.
Poliția l-a arestat pe Yamagami Tetsuya, un bărbat de 41 de ani din orașul japonez Nara, în legătură cu împușcarea fostului prim-ministru Shinzo Abe, potrivit postului public NHK, care citează surse din poliție.
Suspectul de asasinarea lui Shinzo Abe de vineri ar fi folosit o armă pe care pare să fi făcut-o el însuși. El a făcut parte anterior din marina japoneză.
Shinzo Abe ținea un discurs în fața stației Yamato Saidaiji când a fost atacat de individul înarmat, în jurul orei 11:30.
Elevii de liceu care au asistat la împușcătură au declarat pentru NHK că un bărbat a venit din spate și a tras două focuri de armă.
„Prima lovitură a sunat ca un bazooka de jucărie, iar bărbatul a făcut un pas înapoi după prima”, a spus un student. După ce atacatorul a tras al doilea foc, a apărut o cantitate mare de fum alb, a adăugat martorul.
Forțele de securitate au intervenit imediat și l-au imobilizat pe bărbatul în vârstă de 41 de ani care nu a dat semne că vrea să fugă.
Medicii japonezi: Shinzo Abe a fost împușcat direct în inimă
Shinzo Abe a murit din cauza sângerării excesive și a fost declarat mort la ora locală 5:03 p.m., au declarat medicii de la spitalul Universității Medicale Nara în timpul unei conferințe de presă de vineri.
Medicii au spus că glonțul care l-a ucis pe fostul lider japonez a fost „suficient de adânc pentru a-i ajunge la inimă”, iar personalul medical nu a putut opri sângerarea, potrivit CNN.
Asasinarea fostului lider mondial în plină zi a șocat o națiune neobișnuită cu violența armată și a provocat o revărsare de sprijin și condoleanțe din partea comunității internaționale.