„Ultimul dictator din Europa” a câștigat alegerile cu 70,7%
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a obţinut 79,7 la sută din voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit unui sondaj oficial la ieşirea de la urne.
Principalul său rival, candidata surpriză a opoziţiei, Svetlana Tikhanouskaya, a obţinut conform sondajului 6,8 la sută din voturi, relatează Le Figaro.
Majoritatea secţiilor de votare s-au închis la ora 17.00 GMT, însă la unele secţii s-a permis ca programul de votare să fie prelungit, din cauza afluenţei.
Pentru Aleksandr Lukaşenko va fi al şaselea mandat consecutiv de preşedinte al Belarusului. Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, este acuzat de cetăţeni pentru felul în care a gestionat criza, dar şi pentru trecutul privind drepturile omului.
Svetlana Tikhanouskaya, în vârstă de 37 de ani, este o fostă profesoară de limba engleză care a intrat în cursa electorală după ce soţul ei, blogger anti-guvernamental care intenţiona să candideze, a fost încarcerat. Mitingurile organizate de ea au reprezentat unele dintre cele mai mari adunări de la căderea Uniunii Sovietice în 1991.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Sute de oameni au fost arestaţi în demonstraţiile anti-prezidenţiale din timpul campaniei.
Citeste si: Belarus: Paradă militară de Ziua Victoriei, în plină pandemie de coronavirus- VIDEO
Observatorii internaţionali nu au mai evaluat, de 25 de ani, alegerile din Belarus ca libere şi corecte.
La precedentele alegeri prezidenţiale, din 2015, Lukaşenko a fost declarat câştigător cu 83,5% din voturi.
Nu a avut un rival puternic, iar observatorii electorali au raportat probleme în numărarea voturilor.