Un adolescent român dat dispărut de două zile în Italia, găsit mort pe marginea drumului
Un tânăr român în vârstă de 18 ani dispărut sâmbătă seara în provincia Cremona din Lombardia, a fost găsit fără viață în această după-amiază de luni, 2 septembrie.
Trupul neînsuflețit al lui Vasile Cioroabă, rezident la Palazzo Pignano, a fost descoperit pe o stradă puțin circulată, care duce spre Scannabue. Prima ipoteză emisă de autorități este că băiatul ar fi fost lovit de o mașină.
Vasile dispăruse de sâmbătă seara, în timp ce se întorcea pe jos de la discoteca „Magika” unde se dusese cu prietenii. Una dintre fetele cu care Vasile era la discotecă povestește că acesta la un moment dat i-ar fi spus: „Nu mă simt bine, sunt trist.
Mă duc acasă.” Acasă însă nu a ajuns niciodată.
Părinții, după ce l-au așteptat și căutat în zadar, au mers luni dimineață la poliție unde au depus o plângere, iar căutările au fost preluate de autorități. Trupul băiatului a fost găsit la scurt timp după aceea.
La fața locului s-au prezentat patrule de carabinieri, poliția rutieră, ambulanța și procurorul de serviciu. În scurt timp șoseaua s-a umplut de tineri care, odată ce au auzit vestea despre moartea neașteptată a tânărului lor prieten s-au repezit la fața locului, uimiți și disperați de tragedia care a avut loc, scrie rotalianul.ro.