Close sidebar
Close sidebar

Un adolescent s-a stins din viață după ce ar fi căzut dintr-un copac. Băiatul de 15 ani a fost găsit de medici în comă

Un adolescent în vârstă de 15 ani s-a stins din viață luni, 10 octombrie 2022, la orele după-amiezii. Totul a avut loc într-o pădure din apropierea localității Axente Sever, județul Sibiu. Conform reprezentanților IPJ Sibiu, oamenii legii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență cu privire la faptul că un băiat în vârsta de 15 ani din Axente Sever a suferit un accident grav prin cădere de la înălțime, în timp ce se afla într-o pădure din extravilanul localității.

Alexandra Costea,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Potrivit cercetărilor efectuate de oamenii legii până în acest moment, s-a stabilit faptul că adolescentul în vârstă de 15 ani, împreună cu alți doi localnici, în vârstă de 25 și 30 de ani, s-ar fi deplasat într-o pădure din extravilanul localității, unde ar fi căzut dintr-un copac.

''Întrucât în imediata apropiere polițiștii au identificat un alt arbore, secționat în mai multe bucăți, s-a creat suspiciunea rezonabilă că accidentul suferit de minor s-ar fi produs altfel decât a fost descris, respectiv prin căderea unui arbore secționat peste minor'', a transmis IPJ Sibiu.

Citeste si: Situație incredibilă în județul Bistrița! Enervat din cauza traficului, un bărbat și-a trasat trecere de pietoni în fața casei

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Polițiștii din Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală pentru a afla cu exactitate cauzele în care s-a produs incidentul nefericit și care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și tăiere ilegală de arbori. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Adolescentul în vârstă de 15 ani a fost găsit în stare de inconștiență

Reprezentanții ISU Sibiu au anunțat că a intervenit la caz cu două echipaje SMURD. Echipajele au preluat adolescentul în vârstă de 15 ani și l-au stabilizat, însă la scurt timp după ce acesta a fost preluat a intrat în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor efectuate de medici, băiatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și medicul a declarat decesul acestuia.

Citeste si: Escrocherie de proporții la o casă de pariuri sportive. Ce au făcut angajații pentru a declara aproape 200 de pariuri câștigătoare

"Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit ieri după-amiază în localitatea Axente Sever pentru a acorda îngrijiri medicale unui minor care era inconştient în stare comatoasă într-un loc public din localitate. Echipajul a preluat pacientul şi l-a stabilizat, însă la scurt timp după ce acesta a fost preluat a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor salvatorilor, pacientul în vârstă de 15 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi medicul a declarat decesul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Citeste si: O asistentă din Marea Britanie a otrăvit șapte bebeluși cu insulină

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI