Un avion cu 92 de oameni la bord s-a prăbușit, duminică dimineața
Un avion militar care transporta 92 de persoane s-a prăbuşit duminică în sudul Filipinelor, a declarat şeful forţelor armate de la Manila, transmite presa internațională.
UPDATE. 16.00 Cel puţin 29 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 50 au fost rănite duminică în momentul în care un avion militar filipinez s-a prăbuşit după ce a ratat pista de aterizare din sudul arhipelagului şi a fost cuprins de flăcări, cel mai grav dezastru aerian care a implicat forţele armate în aproape 30 de ani.
Citeste si: Număr record de morți în Rusia, în urma infectării cu COVID-19
Şaptesprezece pasageri şi membri ai echipajului care se aflau la bordul avionului de transport de tip C-130, care s-a prăbuşit la prânz pe insula Jolo din provincia Sulu, sunt în continuare daţi dispăruţi, a declarat general maiorul William Gonzales într-un comunicat de presă. În total, la bordul avionului se aflau 92 de persoane, în marea lor majoritate soldaţi.
UPDATE 11.00. Cel puțin 17 oameni au murit în urma prăbușirii avionului lânga pista de aterizare, informează France 24 .
În primele minutede după prăbușire, 15 persoane au fost salvate din aparatul în flăcări, un C-130, care s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare pe insula Jolo, în provincia Sulu, a declarat pentru agenţia France Presse generalul Cirilito Sobejana. Oficialul filipinez a adăugat că speră ca şi alte persoane să mai poată fi salvate.
Citeste si: Sărbătoare mare azi pentru toți creștinii ortodocși din România
Un avion militar s-a prăbușit și a izbucnit în flăcări în sudul Filipinelor, duminică, cu 92 de persoane la bord, iar șeful armatei a spus că cel puțin 40 de persoane au fost salvate, potrivit WAToday.com.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Avionul C-130 al Forțelor Aeriene din Filipine a ratat aterizarea pe insula Jolo, a declarat forța aeriană într-un comunicat. „Eforturile de salvare sunt în curs”, a spus oficialul filipinez.
#Philippines
— Shane B. Murphy (@shanermurph) July 4, 2021
C-130 Hercules plane crash. pic.twitter.com/cp91OXKEG2 https://t.co/EhcDmE7hOU
Citeste si: VIDEO| Ospătarul asasin a ucis cu maceta
Ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a declarat pentru Reuters că avionul transporta 92 de persoane, inclusiv trei piloți și alți cinci membri ai echipajului, conform rapoartelor inițiale.
Șeful forțelor armate Cirilito Sobejana le-a declarat reporterilor că cel puțin 40 de persoane au fost salvate din avionul prăbușit și acum sunt tratate în spitalele din zonă.
Știre în curs de actualizare