Autoritățile au fost alertate de bunica celor doi tineri, după ce băiatul a fost găsit mort în locuință. Inițial, copilul nu mai răspundea la ușa locuinței, iar bunica a sunat la 112. Echipele de salvare ISU și SAJ au intrat în apartament cu ajutorul unei scări de fereastră și i-au găsit pe cei doi tineri inconștienți.

Citește și: Bărbat găsit mort în propria locuință, de pompieri. El nu mai răspundea de câteva zile la telefon

"Băiatul de 14 ani prezintă semne de rigiditate, iar fata, în vârstă de 26 de ani, stare de pierdere a cunoștinței. Din păcate, băiatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate, fiind declarat decesul de către medicul de pe ambulanță. Fata de 26 ani a fost găsită în stare de inconștientă, dar cu semne vitale, fiind preluată de către echipajul SMURD Brezoi și transportată la spital", informează ISU.

Se pare că niciunul dintre ei nu prezentau urme de violență pe corp. În schimb, s-a depistat faptul că sobele din apartament erau reci, și cel mai probabil au ajuns în această stare din cauza frigului.

Citește și: Moarte tragică a doi preoți din Suceava. Tată și fiu, au avut aceeași soartă, la 25 de ani distanță

Bărbat găsit mort în propria locuință, de pompieri. El nu mai răspundea de câteva zile la telefon

Pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic. În momentul în care echipajele medicale au sosit la locul tragediei, a fost declarat și decesul victimei.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost găsit fără suflare în propria sa locuință din Baia Mare. Acesta a fost descoperit de pompierii alertați de  familie. Bărbatul nu mai răspundea la telefon de câteva zile.

Citește și:  Două eleve au fost atacate cu un cuțit în timp ce mergeau la școală. Una dintre ele a murit

Bărbatul a fost declarat mort

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, pompierii au fost alertați să intervină, în cursul zilei de marți, la o persoană care nu mai răspunsese de câteva zile la apelurile familiei sale.

O autospecială de descarcerare și un echipaj  SMURD   au intervenit pe strada Timișului din Satu Mare.

Citește și: Doi copii de un an, respectiv doi ani, au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

„Pompierii militari au intervenit pentru a asigura accesul echipajului medical în locuinţă. În momentul pătrunderii în interiorul locuinţei, un bărbat cu vârsta aproximativă de 70 ani a fost găsit şi predat echipajului medical care a constatat decesul”, a precizat ISU Satu Mare.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sursa citată a menţionat că apelul la 112 a aparţinut membrilor familiei bărbatului.

Citește și:  Accident grav pe A1: Un bărbat și-a pierdut viața

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si