Close sidebar
Close sidebar

Mario, băiețelul dispărut de la stâna unde locuia cu părinții a fost găsit în urmă cu puțin timp

Mario, pe numele său, a plecat de la stână marți dimineață și nu s-a mai întors.

Diana Bostan,

Un băiețel de nouă ani a dispărut de la stâna unde locuia cu părinții, în Caraș-Severin

[Sursa foto: IPJ Caraș-Severin]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Un băiețel de nouă ani este de negăsit după ce a plecat, ieri dimineață, de la stâna unde locuia cu familia sa.

UPDATE- Băiețelul a fost găsit

"În acest moment, acesta se află în custodia poliției, urmând a fi prezentat cadrelor medicale pentru examinarea stării de sănătate a acestuia. Din punct de vedere vizual, acesta nu pare să fi suferit vătămări corporale, având o stare generală bună, nefiind victima niciunei infracțiuni. 

În cauză urmează a fi informați reprezentanții Direcției de Atoatsistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor.

Polițiștii continuă verificările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și circumstanțelor care au condus la plecarea minorului de la domiciliu, precum și a împrejurărilor în care s-a aflat pe tot parcursul perioadei în care a fost plecat", informează polițiștii.

Citeste si: Doi părinți și-au torturat și ucis fiica de șase ani. Copila a murit într-o cușcă de câini

Polițiștii au plecat în căutarea micuțului

Mario a fost văzut ultima dată, aseară, în jurul orei 19.00, pe raza orașului Oravița . La activitățile de căutare și scotocire au fost angrenate peste 80 de angajați MAI, dintre care 65 de polițiști, împreună cu polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri militari, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie suplimentat necesarul de forțe.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Au fost folosite aparate de vedere pe timp de noapte, din dotarea Poliției de Frontieră. Până în prezent au fost efectuate verificări și scotociri pe raza orașului Oravița și a localităților învecinate, în stații CFR, la stâne și sălașe din zonă, precum și în alte locuri unde ar fi putut fi găsit, căutările fiind în desfășurare.

Citeste si: VIDEO| Copila ucisă pe trecere de mașina poliţiei a fost condusă pe ultimul drum

Părinții au sunat la 112 când au văzut că băiatul nu se mai întoarce

"Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui minor de 9 ani, care a plecat de la stâna unde locuia cu părinții. În această seară (aseară), la ora 21.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Oravița au fost sesizați de către mama minorului despre faptul că în data de 18 ianuarie 2022, în jurul orei 09.00, Mario Pătru Aciobăniţei a plecat de la o stână situată între Oravița și Brădișoru de Jos și nu a mai revenit. Imediat după sesizare au fost demarate căutări și verificări pe raza orașului Oravița și a localităților învecinate, în vederea depistării cât mai rapide a minorului", transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin. 

Citeste si: Tragedie la Cluj: Un tânăr de 20 de ani a fost găsit spânzurat într-o pădure

Cum arată Mario, băiețelul dispărut

Băiatul are o înalțime de un metru și 20 de centimetri, păr blond, tuns scurt, ochi albaștri și fața ovală.

Cei ce dețin informații sunt rugați să anunțe autoritățile în cel mai scurt timp.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: După ce a dispărut în urmă cu două zile, o femeie a fost găsită înecată în râul Timiș

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI