
Foto simbol
Un bărbat de 38 de ani a intrat cu arma într-un restaurant din Sectorul 1 și a amenințat un tânăr de 25 de ani. Potrivit primelor informații, acesta ar deține arma în mod legal. El a mărturisit că a fost agent de securitate, care în 2016 a participat la aniversarea de 90 de ani a Reginei Elisabeta a II-a.
Incidentul care i-a înspăimântat pe clienții din restaurant s-a petrecut în cursul zilei de miercuri 25 martie. Camerele de supraveghere au surprins evenimentul.
Bărbatul acuzat a fost reținut în cursul zilei de ieri și urmează să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, astăzi, în jurul orei 14:00.
Un bărbat a amenințat cu pistolul un tânăr într-un restaurant din Sectorul 1
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care un bărbatul intră în restaurant şi se îndreaptă spre o masă la care se aflau patru persoane. După ce au discutat, acesta părăsește localul însoțit urmat de unul dintre cei care se aflau la masă. Pe imagini se observă cum bărbatul avea în mână un pistol.
În urma controlului, în rucsacul bărbatului polițiștii au descoperit o cutie în care se afla un pistol, un blocator și un încărcător. Arma nu avea muniție la momentul incidentului.
De asemenea, polițiștii au descoperit că bărbatul avea permis de port armă.
Potrivit news.ro, bărbatul acuzat este fost agent de securitate și în anul 2016 a participat la aniversarea de 90 de ani a Reginei Elisabeta a II-a.
Acesta a mai făcut parte din diverse echipe care asigurau securitatea unor vedete internaţionale, în prezent fiind pilot.Citește și: Trei copii, dați dispăruți în Hunedoara. Au plecat împreună dintr-un centru de tip familial
Ce au transmis autoritățile
”La data de 25 martie 2025, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 2 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 38 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de uzul de armă fără drept şi
tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, la data menţionată, Secţia 2 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, o persoană ameninţă cu arma un client aflat pe terasa unui restaurant, din Sectorul 1. În urma unui control corporal efectuat asupra acestuia, într-un rucsac, a fost găsită o cutie, în interiorul căreia se afla un pistol, împreună cu un blocator şi un încărcător gol. De asemenea, din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul deţine arma în mod legal, având permis de port armă”, a