Un bărbat a căzut, miercuri, într-o râpă din Masivul Piatra Mare. La fața locului intervin salvamontiști, dar și un elicopter SMURD.

Salvamontiștii au intervenit pentru recuperarea unui bărbat căzut într-o râpă din Masivul Piatra Mare

La fața locului intervin 11 salvamontiști din cadrul Salvamont Braşov şi Salvamont Săcele, victima fiind îîntr-o zonă greu accesibilă. La locul incidentului a fost solicitat și un elicopter SMURD.

Citește și: VIDEO- Un meteorit a luminat cerul României și a pus în alertă salvamontiștii din Gorj

„Persoana a fost extrasă din zona greu accidentată, iar în acest moment i se acordă primul ajutor. Bărbatul urmează să fie transportat către o unitate spitalicească pentru investigaţii medicale suplimentare”, au transmis oficialii Salvamont Braşov.

Un grup de turiști din Ungaria s-a pierdut în cea mai periculoasă râpă din Munții Rodnei. Salvamontiștii au reușit să îi salveze

Un traseu montan se putea sfârși tragic pentru 9 turiști din Ungaria. Grupul se îndrepta spre Vârful Pietrosul Rodnei, dar s-a abătut de la marcaj și a ajuns într-o râpă periculoasă. Misiunea salvamontiștilor s-a încheiat cu succes, iar turiștii sunt în afara oricărui pericol.

Citește și: Un bărbat din Hunedoara a căzut în timpul unui zbor cu parapanta. Victima s-a ales cu tibia fracturată

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

După efectuarea apelului către 112, șapte salvatori montani de la Serviciul Public Salvamont Borșa au plecat în recuperarea turiștilor.

Cei 9 turiști din Ungaria, cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani, au pornit spre Vârful Gârgălău de unde au dorit să se îndrepte spre Vârful Pietrosul Rodnei.

Aceștia s-au abătut de la traseul marcat și au ajuns într-o râpă din Corhele Pietrosului – cea mai greu accesibilă zonă a Munților Rodnei, o zonă sălbatică, fără acces și fără poteci.

Citește și: Tânăr venit din Germania, la rude, înecat la scăldat în Târnava Mică din județul Mureș

După 15 ore de misiune salvatorii montani i-au coborât în siguranță, la baza muntelui.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si