Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă după-amiază, la un accident rutier petrecut între localităţile Nalbant şi Nicolae Bălcescu. În evenimentul rutier a fost implicată o autoutilitară în care se aflau patru bărbaţi. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean şi elicopterul SMURD. Pentru scoaterea a două dintre persoanele rănite a intervenit echipajul de descarcerare.

Unul dintre răniţi, în vârstă de 25 ani, a fost găsit de echipajele medicale în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevrele de resuscitare. Acestea nu au avut succes, în cele din urmă fiind declarat decesul. Unul dintre răniţi a fost preluat de echipajul SMURD, altul de o ambulanţă a Serviciului Judeţean, iar a patra persoană aflată în autoutilitară nu a avut nevoie de asistenţă medicală. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Poliţiştii spun că accidentul s-a produs după ce şoferul a pierdut controlul direcţiei, a ieşit cu autovehiculul de pe carosabil, oprindu-se într-un copac. În continuare oamenii legii fac cercetări pentru stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si