Oamenii legii din departamentul Direcţiei Generale de Poliţie dinn Capitală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare, joi, un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul creat fiind de peste 155.000 de euro.
Conform unui comunicat transmis vineri de polițiștii bucureșteni, cercetările în acest dosar au început pe data de 6 mai, atunci când polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 au fost sesizați de către administratorul unei societăți comerciale în legătură cu faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni
de înșelăciune.
Citeste si: Scumpiri extreme în țară. Zahărul, tutunul, alcool-ul, dar și biletele de tren s-au scumpit
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Din cercetări, s-a stabilit că acesta ar fi încheiat un contract cu o firmă, care trebuia să intermedieze găsirea unui operator comercial pentru a asigura transportul a peste 230 de biciclete, achiziționate de la o companie străină. Probatoriul administrat a relevat faptul că după ce partea vătămată ar fi încheiat contractul, firma transportatoare ar fi ridicat bunurile la data de 6 aprilie a.c., urmând ca în perioada 8-11 aprilie să le livreze către destinatar.
Ulterior, aceasta nu ar mai fi efectuat transportul. În urma extinderii cercetărilor, s-a mai constatat că în perioada aprilie 2022- prezent, au fost expuse spre vânzare, pe un site, de pe contul unui bărbat de 38 de ani, diferite modele de biciclete asemănătoare cu cele comandate de persoana vătămată de la producător”, se arată în comunicatul transmis de polițiștii bucureșteni.
Bărbatul a scos la vânzare bicicletele pentru care avea contract să le transporte peste hotare
Așadar, joi. 30 iunie 2022, oamenii legii din Capitală au pus în executare un mandat de percheziție, la domiciliul bărbatului în vârstă de 38 de ani. La percheziții au fost identificate și ridicate 10 biciclete de diferite mărci, pe care bărbatul le deținea fără documente care să ateste proveniența acestora. Bunurile aveau o valoare estimată la 20.000 de euro. Totodată, au fost ridicate și alte probe și mijloace de probă.
Citeste si: Doi bărbați din Galați și-au împărțit pumni și picioare în mijlocul străzii
Verificările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și pentru documentarea întregii activități infracționale, notează Mediafax.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: VIDEO| Imagini inedite: un bărbat își spală calul la spălătoria auto: „Dă-i cu jetul!”