Totul s-a întâmplat, ieri, la orele amiezii, pe plaja Nicolina din Iași, unde bărbatul venise împreună cu soția sa. La un moment dat i s-a făcut rău și a căzut pur și simplu din picioare. Ceilalți oameni i-au sărit în ajutor și i-au chemat imediat angajații.
Citește și: VIDEO- Un bărbat s-a prezentat la Urgențe cu un bec blocat în gură. Curiosul văzuse provocarea pe internet și a încercat să o reproducă
„A căzut din senin pe plajă, fiind la plajă cei din jur l-au văzut cum s-a prăbușit, imediat am anunțat asistenta, s-au luat toate măsurile, l-am adus pe un șezlong la punctul de prim-ajutor.”
Cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul
Ambulanța a ajuns în câteva minute și cu toate că bărbatul a fost resuscitat aproape o oră, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el.
Acesta suferea de mai multe boli.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Luminița Bodrun, medic SAJ Iași: „Am găsit pacientul în stop cardio-respirator, am început imediat manevrele de resuscitare care erau începute de asistenta de aici. Din păcate, pacientul n-a mai putut fi salvat și am înțeles că era diabetic cu probleme de tensiune și cu o durere în piept trei zile neinvestigată. Din păcate, a trebuit să declarăm decesul.”
Cauza decesului va fi stabilită de necropsie, iar polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă.
Medicii trag un semnal de alarmă și spun că temperaturile ridicate pot agrava unele afecțiuni cronice.
Tudor Ciuhodaru, medic primar: „Este cod roșu de epuizare termică. Atenție la simptomatologia neurologică, durerile de cap, amorțelile, instabilitatea motorie, convulsiile, somnolența, acele cardiovasculare, cu hipotensiune atunci când ne ridicăm în picioare, cu tulburări de ritm sau cele tegumentare pe care le poate vedea oricine.”
Așa că hidratarea corespunzătoare și evitarea plimbărilor între orele 10:00-17:00 sunt esențiale în aceste zile caniculare.