Pompierii au intervenit la timp în Brașov, după ce un bărbat a amenințat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc.

Tentativă de suicid la Brașov. Un bărbat a vrut să se arunce de la etajul unui bloc

Autoritățile au transmis că: „La data de 07.07.2023, în jurul orei 05.00, un bărbat, de 72 de ani, care amenința că se sinucide, în timp ce se afla la balconul de la etajul 3, al unui bloc de pe Aleea Constructorilor, din municipiul Brașov, a fost salvat de colegii noștri, Danesc

Bogdan, Rotundu Lucian și Truța Florin din cadrul Secției 3 Poliție Brașov.

Citește și: Mesaje de regret, după ce un tânăr și-a luat zilele, în spatele casei din Albeni, Gorj: "Iartă-ne, Răzvi, că nu am făcut mai mult pentru tine”

Astfel, în timp ce aceștia erau de serviciu, după o noapte în care au acționat în stradă pentru siguranța cetățenilor, s-au deplasat de urgență la locația indicată prin apelul de urgență, moment în care l-au reperat pe bărbatul respectiv în exteriorul balconului de la etajul 3 al blocului, fiind susținut doar de prelata de protecție a balconului de la etajul inferior.

Citește și: Femeie de 35 de ani, arestată pentru că și-a terorizat iubitul cu mesaje și l-a împins la sinucidere

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La un moment dat bărbatul a alunecat și, conștientizând pericolul în care se afla, s-a prins cu mâinile de balustradă, cu picioarele atârnând pe lângă prelată, riscând astfel să cadă de la etaj.

Citește și: Un băiat de 18 ani a fost salvat de la moarte în ultima clipă de polițiști. Tânărul a amenințat că se sinucide după o ceartă cu mama lui

Pompierii au reușit să-l salveze pe bărbat

Colegul nostru, Danesc Bogdan, împreună cu polițistul local Popa Andrei, au alergat și l-au prins de mâini, fiind ajutați la scurt timp de polițiștii Rotundu Lucian și Truța Florin.

Citește și: VIDEO- Un bărbat a amenințat că se aruncă de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență

Aceștia l-au ținut pe bărbat de mâini până în ultimul moment, când, sub greutatea corpului, acesta risca să cadă.
Acela a fost momentul în care polițiștii au avut inspirația de a folosi cătușele în alt scop decât cel uzual, respectiv unul salvator și l-au prins pe bărbat cu cătușele de balustradă, salvându-i viața.

Citește și: Momente de groază în avion! Un bărbat a încercat să-și pună capăt zilelor în baia aeronavei

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Finalul a fost unul fericit, de jos venind în sprijinul colegilor noștri pompierii, care au ridicat scara și l-au preluat pe bărbat”.

Citește și: Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etajul spitalului unde era internat


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si