VIDEO - Un bărbat din Satu Mare a fost reținut, după ce a încercat să vândă o femeie pentru 1.000 de euro
După ce a încercat să vândă cu 1.000 de euro o femeie de 32 de ani, pentru prostituție, un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
"La data de 5 aprilie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Astfel, poliţiştii au depistat, în flagrant delict, în judeţul Satu Mare, un bărbat, de 22 de ani, în timp ce intenţiona să vândă o femeie, de 32 de ani, contra a 1.000 de euro. Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că femeia ar fi urmat să fie exploatată sexual", se prezintă într-un comunicate de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.
Bărbatul a fost reținut la propunerea procurorilor DIICOT, pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Conform unor surse din poliție, fostul prezentator ar fi suspectat de acte sexuale continuate cu un minor și folosire a prostituției în formă continuată.
Aceleași surse au spus că, în 2020 și 2021, acesta ar fi întreținut, contra cost, relații sexuale cu o minoră în București și Constanța. Ulterior, Diaconescu ar fi făcut același lucru și cu sora geamănă a minorei și ar fi încercat să cumpere virginitatea altei minore.
Sursele au mai afirmat că Dan Diaconescu ar fi fost filmat și șantajat pentru anumite sume de bani.În caz contrar, imaginile ar fi urmat să fie publicate.
Autoritățile au transmis că: „La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”.