In articol:
Atacul de marți s-a produs în zona localității Vama din Suceava. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a dat nas în nas cu ursul. Animalul l-a rănit la o mâini și la un picior, după care s-a făcut nevăzut.
Speriat, omul a reușit să sune la 112 și a cerut ajutor.
„Astăzi, în jurul orei 13:00, jandarmii suceveni au fost informaţi prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani că a fost atacat de un urs, provocându-i răni la mâini şi un picior, în zona extravilană Sălătruc din localitatea Vama”, a transmis, marţi, Jandarmeria Suceava, potrivit News.ro.
Citește și: Panică în Neamț! Un urs care dă târcoale prin mai multe localități, căutat cu dronele
Jandarmii au patrulat zona, dar nu au mai găsit ursul
Bărbatul a primit primele îngrijiri medicale la locul incidentului, după care a fost transportat de către echipajul medical la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri de specialitate.
Jandarmii au patrulat zona cu semnale acustice şi luminoase pentru a se asigura că pericolul a trecut, dar ursul plecase deja și nu a mai fost găsit de autorități.