Un bărbat din Teleorman este cercetat penal după ce a încercat să mituiască polițiștii care l-au oprit în trafic
Un bărbat din Teleorman este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, după ce a încercat să dea mită unor poliţişti de la IPJ Teleorman.
Bărbatul a fost oprit în trafic de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, după ce nu ar fi acordat prioritate în trafic unui echipaj SMURD.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale Anticorupţie, pentru ca poliţiştii să nu-l sancţioneze pentru fapta sa, bărbatul le-a lăsat în portiera maşinii 100 de lei drept mită.
Individul este cercetat penal sub control judiciar
Poliţiştii de la IPJ Teleorman au sesizat ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie- Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman şi împreună cu aceştia au pus la cale operaţiunea de prindere în flagrant a individului.
Acesta le-ar fi oferit banii drept mită pentru că risca o sancţiune contravenţională, dar şi suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumuri publice.
S-a luat decizia ca bărbatul să fie cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, el fiind plasat sub control judiciar.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.