In articol:
Un bărbat din Sebeș este judecat pentru infracțiunea de furt calificat, după ce a furat un aparat medical din incinta Spitalului Municipal Sebeș.
El s-a aflat în instituția spitalicească pentru primirea unui tratament medical, dar la final acesta a luat cu el acasă și un aparat medical.
Bărbatul a confundat un aparat medical cu un aspirator
Bărbatul judecat pentru furt calificat a primit tratament medical, iar atunci când a sosit momentul plecării acasă, a luat cu el și un nebulizator, crezând că este un aspirator. Totul s-a petrecut în seara zilei de 7 martie 2023.
Citește și: VIDEO- Tusea la copii, tratată greșit. Virozele la cei mici durează două săptămâni, iar la adulți 10 zile
Acestuia i-a fost administrat un tratament injectabil, iar apoi, bărbatul ar fi observat aparatul de nebulizare și a crezut că este un aspirator. Pentru că avea nevoie de unul acasă, bărbatul l-a luat de pe holul spitalului și l-a dus la domiciliu. Acum, el riscă 5 ani de închisoare.
La audieri, bărbatul și-a recunoscut fapta, precizând că în acea seară se afla sub influența băuturilor alcoolice, urmând ca apoi să apeleze la serviciile medicale și fiind ulterior preluat de o ambulanță.
„Profitând de neatenția personalului Compartimentului de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Sebeș, a sustras din incinta structurii un aparat de nebulizare. Ca urmare a sesizării depuse de către Spital, la data de 08.03.2023 organele de poliţie din cadrul Poliţiei s-au deplasat la adresa la care locuieşte suspectul