In articol:
În urma cercetărilor efectuate, a reieşit că bărbatul în vârstă de 33 de ani întreţinea de doi ani raporturi sexuale cu minora, timp în care ar fi locuit împreună cu aceasta pe raza judeţului Constanţa.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila luând decizia ca bărbatul să fie cercetat în stare de libertate.
Bărbatul întreținea de mult timp relații intime cu minora
„ Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brăila s-au sesizat din oficiu pe data de 02.04.2022 cu privire la faptul că minora în vârstă de 12 ani, din Galaţi, s-a prezentat împreună cu un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brăila, la un centru medical de pe raza municipiului Brăila, pentru efectuarea unei ecografii, ocazie cu care s-a stabilit că aceasta este însărcinată.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada octombrie 2020- 31.03.2022, bărbatul în vârstă de 33 de ani ar fi locuit împreună cu minora pe raza judeţului Constanţa şi ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. În cauză a fost întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. Totodată au fost înştiinţaţi reprezentanţii DGASPC Brăila în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de acest caz ”,
Citeste si: Programul Rabla pentru electrocasnice a fost modificat. Ce nu mai poți cumpăra
Fata a fost luată în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila şi găzduită în Centrul maternal destinat minorelor gravide, iar în noaptea de 3 mai a acuzat dureri specifice sarcinii, motiv pentru care a fost solicitată ambulanţa şi a fost transportată la Secţia Obstretică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
„ Despre această fetiţă am aflat de la Poliţia Municipiului Brăila, fiind sesizaţi într-o zi de sâmbătă, pentru a participa la audierea ei, aceasta având calitatea de victimă.
Citeste si: Mesajul șefului NATO pentru Putin, de Ziua Victoriei
Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro
Fetiţa beneficiază de măsura plasamentului în regim de urgenţă din cadrul DGASPC Brăila, ea beneficiind, pe lângă găzduire, şi de celelalte servicii de consiliere psihologică şi asistenţă medicală. În noapte de 3 mai, fetiţa a acuzat dureri specifice sarcinii şi a fost solicitat serviciul de ambulanţă, care a transportat-o la spital, unde medicii urmează să ia o hotărâre în funcţie de evoluţia medicală a cazului", a declarat directorul DGASPC Brăila, Simona Cimpoaie.
DGASPC Brăila a fost sesizată anul trecut de către Secţia Obstretică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila cu privire la existenţa a 16 cazuri de minore care au născut, iar de la începutul acestui an au fost înregistrate şase astfel de cazuri.