Incidentul a avut loc in centrul municipiului Arad, pe strada Vicentiu Babes, unde se afla Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple, aflat in subordinea Prefecturii Arad.
Barbatul in varsta de 45 de ani, din Galati, a avut un schimb de replici cu angajatii institutiei, care au refuzat sa-i preia cererea de eliberare a unui pasaport.
”Barbatul s-a prezentat pentru eliberarea unui pasaport insa nu a depus documentele necesare”, a declarat, pentru News.ro,
purtatorul de cuvant al Prefecturii Arad, Lucian Cozma.
El a prezentat la ghiseu o carte de identitate de Italia si un certificat de nastere din Romania, insa avea nevoie cel putin de o carte de identitate provizorie eliberata de autoritatile romane.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024- antena3.ro
Citeste si: Se adâncește misterul asupra masacrului din Magdeburg. Atacatorul, un medic arab islamofob și simpatizant al extremei drepte- stirileprotv.ro
La scurt timp, barbatul a plecat din sediul institutiei si a revenit cu o sticla cu benzina, amenintand ca isi da foc in fata cladirii.
Politistii, chemati la fata locului de catre angajati, au alertat pompierii.
”La sosirea echipajului de pompieri, barbatul statea in fund pe strada si se stropise deja cu benzina pe cap si pe haine. Avea in mana o bricheta si ameninta ca isi da foc.
La un moment dat, a aprins bricheta. Colegii mei au intervenit imediat cu o patura ignifuga si cu un stingator, victima fiind preluata in stare de constienta de un echipaj medical”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, George Plesca.
Medicul sef al Serviciului Judetean de Ambulanta Arad, Mircea Merea, a declarat pentru News.ro ca barbatul a suferit arsuri de gradul II pe cap, fata si maini.
”Pacientul este suspect ca a suferit arsuri si pe caile respiratorii. A fost predat in stare stabila medicilor Spitalului Clinic Judetean de Urgenta si se afla in evaluare”, a declarat Merea.