Wang Nan, în vârstă de 32 de ani, a declarat că ar fi alunecat, dar în urma cercetărilor s-a aflat că în momentul în care a fost salvată, aceasta i-ar fi spus soțului ei: „De ce mi-ai făcut asta?”.
Citeste si: Șapte motocicliști și-au pierdut viața după ce o camionetă a intrat pe contrasens și i-a spulberat
După ce a căzut de la o înălțime de 34 de metri femeia a suferit leziuni la brațe, claviculă și picioare.
Citeste si: Manifestaţie la Baia de Aramă pentru fetiţa adoptată de o familie de români din SUA
Mai târziu femeia a revenit asupra declarației și l-a acuzat ca l-a împins pe soțul ei pe motivul că ar fi avut foarte multe datorii, iar în urma decesului ei acesta ar fi rămas cu o avere de 100 de milioane baht.
În urma anchetei s-a stabilit că bărbatul, Yu Xiaodong, avea datorii foarte mari, potrivit contexto.com.ar.