Victimele au fost preluate de echipajele SMURD, în sprijin venind și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Potrivit reprezentanților ISU Arad, se intervine cu trei autospeciale, una venită în sprijin de la SVSU Șiria. Pompierii acționează pentru stingerea incendiului.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pompierii din cadrul ISU Arad au stabilit cauzele incendiului. Se pare că cei doi au încercat să aprindă focul în sobă cu un amestec cu ulei folosit la alimentarea drujbei. Flăcările au izbucnit atât de puternic încât celor doi le-a provocat arsuri pe căile aeriene. Bărbatul de 38 de ani a suferit arsuri pe 20 la sută din suprafața corpului. Arsurile sunt de gradul II B și III. De asemenea, din cauza arsurilor grave de căi aeriene, cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad au decis transferarea acestuia la un spital din Timișoara. Transferul se va face cu elicopterul SMURD.

În privința femeii, medicii au stabili că aceasta are arsuri de gradul II B și III pe 65 la sută din suprafața corpului.

Pompierii au lichidat focul în aproximativ o oră. Cei doi, femeia de 41 de ani și bărbatul de 38 de ani, sunt frați.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si