Un bătrân s-a stins din viață sub ochii neputincioși ai trecătorilor, pe o stradă din Arad. Două maşini s-au lovit într-o intersecţie, accidentând mortal pensionarul
Un bătrân s-a stins din viață sub ochii neputincioși ai trecătorilor, pe o stradă din municipiul Arad, astăzi, după ce două maşini s-au lovit într-o intersecţie, iar una dintre ele a fost proiectată pe trotuar.
Conform IPJ Arad, un bărbat în vârstă de 35 de ani din municipiu a condus o mașină pe strada Ștefan Cicio Pop și, în momentul pătrunderii în intersecția cu strada Eminescu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani domiciliat în Arad.
În urma impactului, autoturismul accidentat a fost proiectat pe trotuar, lovind mortal un bătrân în vârstă de 86 de ani, din Arad.
Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața bătrânului
Medicii sosiți de urgenţă la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața pensionarul spulberat pe trotuar, fiind nevoiți să declare decesul.
Șoferii celor două autoturisme au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.