Un nou-născut a fost găsit mort la marginea unui drum, chiar pe un câmp, lângă Timișoara. Băiețelul era dezbrăcat și abandonat pe iarbă, la aproximativ 100 m de casele aflate în apropiere.
Trupul neînsuflețit al bebelușului a fost găsit joi dimineață, în jurul orei 8.30, de un bărbat care se afla în acea zonă și conducea un tractor pe drumul care leagă Comuna Moșnița Nouă de Urseni. După ce a văzut că este vorba despre un cadavru, a sunat imediat la 112.
Ce s-a întâmplat cu bebelușul și cine este vinovat pentru această faptă?
Criminaliștii au mers imediat la fața locului, trupul băiețelului a fost preluat de echipajele de intervenție și dus la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie.
Din primele date reiese că bebeluşul avea doar două zile de la naştere.
Polițiștii încă nu cunosc mai multe informații și în ce circumstanțe a ajuns nou-născutul acolo și nici momentul în care a decedat.
Criminaliştii încearcă să găsească indicii despre mama care şi-a abandonat în acest fel copilul.
După necropsie, se vor stabili toate detaliile, în urma cărora polițiștii urmează să stabilească cine este vinovat pentru această faptă.
Citeste si: Un tânăr declarat mort a "înviat" pe masa de autopsie
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.