In articol:
Dragoș Henter, un bucătar român care trăia în Marea Britanie, și-a supus iubita unui adevărat coșmar. Individul a amenințat-o pe femeie că o să-i taie fața pentru a o face să semene cu celebrul personaj Joker. Timp de 4 ani, femeia a trecut prin clipe cumplite.
„I-a spus că dacă o va vedea vreodată vorbind cu un alt bărbat, îi va tăia față în așa fel încât să semene cu Joker”, a declarat procurorul Gavin Burton.
Britanicii l-au trimis în România pe agresor, dar individul s-a întors în Scoția
Individul a fost condamnat la 32 de luni de închisoare. După ce și-a executat pedeapsa, pentru că era considerat un pericol public, Dragoș a fost deportat în România, pe data de 21 august. Nu mică le-a fost mirarea autorităților britanice când, pe data de 7 septembrie, au descoperit că bărbatul reușise să se strecoare din nou în Marea Britanie. Oamenii legii l-au găsit pe individ conducând beat în Dundee, Scoția, notează Daily Mail.
În momentul în care polițiștii l-au oprit, românul le-a dat oamenilor legii un nume fals, dar încercarea lui de a scăpa nu a avut rezultat, așa că Heter s-a ales cu o nouă condamnare. De această dată este acuzat de conducere în stare de ebrietate.
În fața autorităților, individul a recunoscut că a intrat ilegal în Marea Britanie și că a dat mită 10 mii de lire sterline pentru acest lucru, precizează o sursă.