Un cântăreț cunoscut din România, prins BEAT la volan. "Nici nu mai putea pleca de pe loc. A leșinat la volan" - Cine este solistul care i-a uluit pe polițiști!
Un celebru interpret de muzică de petrecere din zona Banatului a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului.
Este vorba de cântărețul Monică Lupșa de la Timișoara. Alarma a fost dată de mai mulți conducători auto care au circulat miercuri dimineață pe strada Marginii, în spatele benzinăriei din Calea Aradului.
Oamenii așteptau culoarea verde a semaforului. Când să pornească, una dintre mașinile din coloană, un Audi A8, nu mai pleca de pe loc. Au observat că cel de la volan și-a pierdut cunoștința și au cerut ajutorul autorităților.
Șoferul lăsase mașina în viteză și ținea piciorul pe frână, iar pompierii sosiți la fața locului au fost nevoiți să blocheze autoturismul cu autospeciala lor, pentru a evita o nenorocire. "Polițiștii au fost sesizați că pe strada Marginii din Municipiul Timișoara un autoturism nu se punea în mișcare la culoarea verde a semaforului.
Ajunși la fața locului au constatat că este vorba despre un bărbat de 41 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au procedat la conducerea acestuia la spital pentru prelevarea de probe biologice. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice", transmit reprezentanții IPJ Timiș.