Un celebru solist român îl susține pe Dan Bittman, adversarul restricțiilor impuse de autorități: ”Am fi fost departe dacă am fi avut asemenea oameni și în politică!”
Adrian Romcescu este de acord cu afirmațiile colegului Dan Bittman, care a criticat dur guvernul pentru măsurile luate în pandemie.
Adrian Romcescu (64 de ani) este de acord cu afirmațiile colegului Dan Bittman, care a criticat dur guvernul pentru măsurile luate în pandemie. Solistul trupei Holograf a lansat recent un atac foarte violent la adresa autorităților, în emisiunea lui Mihai Gâdea, unde a fost invitat serile trecute. "Nu mi s-a întâmplat niciodată, nici pe vremea lui Ceauşescu, să-mi restrângă cineva dreptul la muncă în felul în care mi se restrânge acum, în plină democraţie.
Sunt nişte drepturi, cred că încă le mai avem. Aflu de la zi la zi că mi se restrâng toate drepturile posibile", a deschis discuția Bittman.
Dan Bittman: ”Să nu spună cineva că ăştia din Guvern, din Grupul de Comunicare, nu-şi dau seama de răul pe care-l fac!”
În emisiunea respectivă, Bittman a precizat că nu contestă pericolul reprezentat de coronavirus, ci exagerarea impactului pe care îl are acesta în viața de zi cu zi a cetățeanului.
” Pericolul există(...) Dar ne luăm după alte ţări în loc să gândim cu capul nostru. Oameni buni, începeţi să gândiţi cu minţile voastre. Nu vă mai lăsaţi influenţaţi de tot felul de poveşti care vin din Franţa, din Italia, din Germania(...) În Germania sunt, poate, zeci de mii de îmbolnăviri în fiecare zi, dar nu moare nici dracu', pentru că ştiu să aibă grijă de ei şi îi tratează.
În România, avem câteva mii de aşa-zise infectări pe zi şi, iartă-mă, un medic care lucrează în sistem exact pe cifre îmi povestea cum adunau ei: dacă te testează de trei ori, la acelaşi pacient, pun trei, nu unul singur. De asta spun, hai să revenim cu picioarele pe pământ. Suntem un popor întreg, nu e vorba de mine aici(...) Vorbesc cu mine însumi pentru că sunt revoltat pentru o categorie de oameni foarte mică şi nebăgată în seamă(...)
Suntem oameni care ne-am descurcat toată viaţa, prin talentul nostru, şi am plătit taxe statului român... Să nu spună cineva că ăştia din Guvern, din Grupul de Comunicare, nu-şi dau seama de răul pe care-l fac. Este un rău general”, a punctat Bittman.
Colegul lui Bittman, cunoscutul solist Adrian Romcescu, s-a declarat solidar cu rockerul, postând un mesaj lămuritor: ”Am fi fost departe dacă am fi avut asemenea oameni și în politică! Respect, prietene Dan Bittman”, a notat Romcescu, și el de acord cu opinia împărtășită la televizor de solistul trupei Holograf.