Rușii își doresc să afle de la minsitrul respectiv ce ordine a primit Kievul din partea Occidentului.
Oleg Morozov, ales pentru prima dată în Parlamentul rus (Duma de Stat) în anul 1993 şi membru al Partidului Rusia Unită, partid majoritar, a precizat că furnizarea de arme occidentale Ucrainei reprezintă o ameninţare directă pentru Rusia, iar această situaţie ar putea determina Moscova să îşi revizuiască obiectivele militare.
”Ştiţi, poate că este un complot fantastic pe care l-am pregătit... acela că, în viitorul apropiat, la un moment dat, un ministru al Apărării al unei ţări NATO va merge cu trenul la Kiev pentru a discuta cu Zelenski”, a declarat Morozov, luni, în cadrul emisiunii ”60 de minute” la televiziunea de stat Rossiya-1, conform jurnaliștilor de la Știrile PRO TV.
Morozov: „Există noi reguli în lume în prezent”
”Însă el nu ar ajunge acolo. Ci s-ar trezi undeva în Moscova”, a mai precizat Morozov.
”Adică îi răpim?”, a întrebat cu zâmbetul pe buze prezentatoarea Olga Skabeyeva, o mare susţinătoare a Kremlinului.
”Da. Şi apoi vom decide cine a dat ordinul şi cu ce scop, cine este responsabil pentru ce anume”, a adăugat oficialul rus, Morozov.
Citeste si: 152 de cadavre ale unor combatanţi ucraineni au fost descoperite într-un furgon în oţelăria Azovstal
Numeroşi politicieni occidentali au vizitat Kievul cu scopul de a-şi exprima solidaritatea faţă de Ucraina, inclusiv secretarul american al Apărării Lloyd Austin, care a călătorit în capitala ucraineană în luna aprilie împreună cu secretarul de stat Antony Blinken.
Citeste si: Exerciții militare de amploare în Belarus, lângă granița cu Ucraina