Doi tineri au bătut și au lovit cu un obiect contondent un adolescent de 16 ani, în apropierea unei școli din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit primelor informații, elevul a fost transportat la spital, iar cei doi agresori sunt căutați de polițiști.
Incidentul s-a petrecut miercuri, 19 martie, după orele prânzului.
Elev de 16 ani, bătut de doi tineri lângă o școală, în Sectorul 2
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 13:30 despre un incident în apropierea unei şcoli, pe Şoseaua Colentina, din Sectorul 2 al Capitalei.
Ajunși la locul faptei, polițiștii au identificat un adolescent de 16 ani, agresat, care ar fi fost rănit prin folosirea unui obiect contondent, de către doi tineri.
Echipajele medicale l-au transportat pe elev la un spital pentru a primi mai multe îngrijiri.
Cei doi agresori au fugit de la locul faptei și sunt căutați de polițiști.